Miere şi scorţişoară
Cînd mă gîndesc la ce-a adus prima noapte împărţită la trei nu pot să mă abţin de la comparaţii culinare: tocăniţe exotice, sosuri catifelate, prăjituri pufoase care îţi transformă saliva în sirop. Fiecare nouă întîlnire, un alt festin, fie că am gătit sau doar am vorbit ore în şir, am văzut un film sau am jucat scrabble. Şi nu e vorba de noi degustări sexuale, pentru că nu am mai ajuns toţi trei în pat pînă în weekendul următor decît pentru somn. Deşi, după o astfel de explozie erotică, poate ar fi fost de aşteptat să nu ne mai putem opri, să ne mişcăm doar ca hipnotizaţi spre dormitor. Să n-avem linişte pînă nu scăpam din nou toţi trei de haine, pînă nu ne sărutam, adulmecam, gustam, pătrundeam, devoram din nou.
Povestea noastră a crescut însă deasupra aşteptărilor. Ca un aluat în care fiecare dintre noi era alt ingredient de bază. Trei elemente amestecate, frămîntate, înglobate, apoi totul pus la dospit sub un ştergar frumos, alb brodat cu roşu pe margini, exact cum avea bunica la ţară.
Erotismul şi arta culinară sunt atît de apropiate încît mă şi mir că pînă atunci nu mă gîndisem la aşa ceva. Dacă ar fi fost să compar relaţiile mele cu foştii iubiţi cu un fel de mîncare, care ar fi fost acela şi de ce?
Întotdeauna Mihai a avut ceva de bucătar profesionist atunci cînd găteşte. Deşi el o face mai degrabă intuitiv, aşa cum faci dragoste fără să te fi antrenat înainte, fără să fi studiat tehnici şi metode la modul intensiv, fără să fi analizat fiecare posibil gest, posibil dozaj, posibil condiment/afrodisiac. Specialitatea lui a fost întotdeauna carnea de pui, gătită în toate felurile, marinată, bătută, tăiată cubuleţe sau fîşii, înţepată, fiartă, prăjită, băgată la cuptor sau sub capac – întotdeauna o prepara cu atenţie şi fără ezitare. Întotdeauna îi urma o cascadă de legume şi de condimente, puse laolaltă după o regulă extrem de simplă: anumite arome pur şi simplu nu merg împreună, ci pe cărări paralele şi e bine să fie lăsate aşa. Dacă nu vrei să produci o apocalipsă culinară în locul desfătării.
Nici nu e de mirare că Mihai e un pasionat al cărnii albe. Aş spune chiar că are o predilecţie, pe care i-am observat-o în timp, spre lucrurile albe. Colile albe de hîrtie. Da, nu i-au plăcut niciodată cele liniate, cu atît mai mult cele de matematică, cu grilele de pătrăţici în care scrisul lui claustrofob nu se putea înghesui. Hainele albe (mai puţin cămăşile, astea spune că sînt de chelner, iar dacă ar purta aşa ceva măcar să cîştige bacşişul unuia care lucrează pe un vas de croazieră). Mai ales pălăriile albe. Cînd l-a întîlnit Ela pentru prima oară, la Braşov, una din-asta purta. Nu mai ţin minte dacă el sau ea mi-a povestit. Pentru că Mihai e unul dintre bărbaţii care fac excepţie de la regulă: el observă şi reţine detaliile vestimentare. Zăpada. Două luni mai tîrziu, aveam să simţim pe pielea noastră, eu şi Ela, pasiunea lui Mihai pentru zăpadă. Pe aceasta i-o împărtăşesc, mai puţin ea, care e cam speriată de frig pentru o braşoveancă, dar la alura ei aproape străvezie, ar înţelege-o oricine. Mai puţin, uneori, exuberantul nostru partener.
Pasiunea lui pentru tot ce e alb ar trebui să fie evidentă la o simplă privire asupra mea şi a Elei. Aceeaşi paloare, aceeaşi piele care pare aproape volatilă. Diferenţa e că ea emană energie şi mister, pe cînd eu mai degrabă cuminţenie şi vulnerabilitate.
Deşi cîteva dintre preferinţele noastre culinare diferă, noi două ne-am găsit pasiunea comună în bucătărie: dulciurile. Prăjiturile. Budincile. Cremele. Frişca. Fructele. Mai ales cele roşii, ananasul şi bananele. Miere şi scorţişoară.
Dacă Mihai ne-a tratat cu carne de pui preparată cu sosuri sau tocăniţe, noi i-am servit clătite, bezele, cornuleţe cu gem, am trişat şi cu ciocolată de la chioşc (albă, cum altfel? dar neapărat cu alune caramelizate). Să nu uităm căpşunile cu frişcă. De mirare că nu ne-am îngrăşat nicicare în săptămînile acelea. Dar tot ce ajungea pe dinăuntru intra imediat în combustie. Pentru că nimic nu stătea locului, în afară de somnul în trei sau chiar separaţi, dar unul în altul. Şi în afara acelei senzaţii de linişte despre care nu vorbeam nici unul dintre noi, dar o simţeam cu toţii ca pe un lichid ce ni-l transmiteam prin tubuleţe invizibile, în ciuda vîrtejului pe care-l stîrnisem între noi.
Lasă un Răspuns